Wello: Startup din Cluj, finanțare de 1 milion de euro. Platformă pentru familiile cu copii supraponderali
Art Dinasty, un startup din Cluj, a demarat proiectul pentru realizarea platformei de sănătate Wello (platformă web şi aplicaţie pentru dispozitive mobile), care să ajute familiile cu copii cu probleme de greutate să slăbească şi să aibă un stil de viaţă sănătos.
Valoarea totală a proiectului este de 1 milion de euro, din care peste 650.000 de euro au fost atrași ca finanțare nerambursabilă, proiectul fiind desemnat câştigător în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Dezvoltarea Wello a început în august 2017, iar varianta beta a platformei va fi lansată în toamna acestui an şi propune o soluţie practică la problema excesului de greutate în rândul copiilor, în contextul în care unu din trei copii din Europa, cu vârste între 6 şi 9 ani, este, în prezent, supraponderal sau obez. În România, problema este şi mai acută, cu cât ţara noastră se află pe locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte numărul copiilor cu exces de greutate.
„Wello poate fi soluția care va schimba modul în care familiile înțeleg și se raportează la sănătatea lor, ajutând utilizatorii – părinți și copii – să trăiască o viață mai lungă, mai bună și mai fericită. Platforma Wello, al cărei obiectiv primar este să sprijine copiii supraponderali să slăbească sănătos, va fi motorul digital și sursa validată de informații în nutriție şi stil de viaţă sănătos pentru întreaga familie. Platforma Wello include o componentă de gamification ce îi va ajuta și îi va ține mereu motivați pe copii și, folosind inteligenţa artificială, va evalua progresul stării de sănătate în cadrul fiecărei familii”, spune Sveatoslav Vizitiu, cofondator Wello.
Wello se adresează familiilor cu copii cu vârste între 8 şi 14 ani şi va fi:
- O sursă completă de informaţii despre alimentaţia copiilor şi crearea unui stil de viaţă sănătos, care va ajuta părinţii să alcătuiască pentru copiii lor planuri de nutriţie într-o manieră distractivă, motivantă şi inteligentă;
- O platformă web care va oferi programe de nutriţie personalizate şi sfaturi de sanătate de la experţi în nutriţie, antrenori de fitness şi medici generalişti, pe baza informaţiilor colectate şi analizate de AI despre utilizatori (timpul de somn, activitatea fizică, starea vremii etc.);
- O aplicaţie care recomandă, în funcţie de locaţia utilizatorului, locuri unde se mănâncă sănătos sau unde pot fi găsiți furnizori de alimente sănătoase, în funcţie de planurile de nutriţie personalizate.
În plus, platforma Wello permite interacţiunea cu dispozitive pentru monitorizarea activităţii, precum brăţări de fitness şi smartwatch-uri, preluând, analizând şi integrând informaţiile colectate în recomandările personalizate de nutriţie şi activitate fizică ale utilizatorilor.
Astfel, familiile care vor utiliza platforma Wello vor putea beneficia de soluţii cât mai aplicate pentru a-şi ajuta copiii să rezolve şi să depăşească mai uşor problemele cauzate de excesul de greutate.
Aplicaţia Wello este dezvoltată de Art Dynasty, companie prezentă pe piața românească a serviciilor de design specializat – User Interface și User Experience Design – din anul 2010.
Sursa: Octavian Palade, www.start-up.ro