Programul InvestEU – oportunitate pentru companiile românești interesate în atragerea de finanțare pentru proiecte de investiții
Programul InvestEU se bazează pe modelul de succes al Planului de Investiții pentru Europa, unde Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) reprezenta nucleul pentru stimularea creșterii economice și competitivitatea, pe termen lung, a statelor membre ale Uniunii Europene (UE). Actualul program InvestEU aduce sub aceeași umbrelă atât FEIS, cât și alte 13 instrumente financiare ale UE, având rolul de a mobiliza, în perioada 2021 – 2027, investiții publice și private în proiecte durabile, inovatoare și care generează locuri de muncă în statele membre UE, prin intermediul unei garanții bugetare a UE în valoare de 26,2 miliarde de euro. În plus, prin intermediul proiectelor care vor fi finanțate, este de așteptat ca acest program să mobilizeze suplimentar investiții în valoare de 372 miliarde de euro .
Ținându-se cont de cele patru componente de politică ale InvestEU, garanția bugetară a UE
este împărțită în felul următor:
- Infrastructură durabilă (proiecte în domeniile energiei durabile, conectivității digitale, transporturilor și economiei circulare) – 9,9 miliarde de euro;
- Cercetare, inovare și digitalizare (proiecte privind inteligența artificială) – 6,6 miliarde de euro;
- Întreprinderi mici și mijlocii (finanțare pentru IMM-uri) – 6,9 miliarde de euro;
- Investiții în plan social și dezvoltarea de aptitudini (proiecte în domeniul educației și formării, locuințelor sociale și sănătății) – 2,8 miliarde de euro.
Astfel, cel puțin 30% din investițiile din programul InvestEU vor fi alocate pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE. În plus, pentru a beneficia de finanțare, este deosebit de important ca proiectele de investiții să nu aducă prejudicii majore mediului.
Portalul, fondul și platforma de consiliere InvestEU – părți integrante ale Programului
InvestEU
Portalul InvestEU, prevăzut la articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 523/2021, este gestionat de Comisia Europeană și oferă un canal de întâlnire al cererii și ofertei de finanțare pentru proiectele de investiții publicate pe portal. Proiectele care sunt compatibile cu dreptul și politicile Uniunii sunt trimise de Comisia Europeană spre evaluare către partenerii de implementare pentru finanțare prin Fondul InvestEU în aria geografică și de activitate relevantă, respectiv către Platforma de consiliere InvestEU, dacă există o inițiativă pentru servicii de consiliere și asistență tehnică în care se încadrează respectivul proiect.
Portalul InvestEU reunește investitorii și promotorii de proiecte pe o singură platformă la nivelul UE, oferind o bază de date ușor accesibilă și de utilizat cu oportunitățile de investiții disponibile în UE. Important de menționat este că Portalul InvestEU le permite promotorilor de proiecte să ajungă la investitori pe care altfel nu i-ar putea contacta. Datorită faptului că UE oferă garanții bugetare, acest lucru le permite investitorilor să își asume riscuri mai mari prin susținerea unor proiecte pe care în alte condiții nu le-ar fi finanțat. Principalul partener de investiții rămâne Banca Europeană de Investiții (BEI), însă și băncile naționale de investiții din țările UE vor avea acces la garanția creată de UE.
Platforma de consiliere InvestEU/InvestEU Advisory Hub sprijină procesul de identificare, pregătire și dezvoltare a proiectelor de investiții în întreaga Uniune. Gestionat de Comisia Europeană și finanțat de UE, platforma de consiliere pune în contact promotorii de proiecte și intermediarii de proiecte cu partenerii consultanți, care vor lucra împreună pentru a ajuta proiectele să ajungă la stadiul de finanțare.
Pentru a depune un proiect spre publicare pe Portalul InvestEU, utilizatorii trebuie să se autentifice și să se înregistreze pe portal. Procesul de înregistrare este rapid, ușor și gratuit. În urma acestui proces utilizatorii vor avea propriul profil care le va oferi posibilitatea de a trimite proiecte.
În prezent, pe portalul InvestEU au fost publicate 8 proiecte care implică promotori din România (în plus față de cele 26 de proiecte publicate între anii 2016-2020 pe Portalul European de Promovare a Investițiilor – PEPI, stabilit prin Regulamentul (UE) nr 2017/2015).
Având în vedere că acest program reprezintă o oportunitate deosebită pentru mediul de afaceri, încurajăm companiile românești care sunt interesate să obțină finanțare pentru proiectele inițiate sau aflate în derulare să apeleze cu încredere la acest portal.
Prin intermediul acestui link https://ec.europa.eu/investeuportal/desktop/en/index.html vă puteți înregistra fie în calitate de promotor pentru a publica proiectul pentru care căutați finanțare, fie în calitate de investitor.
Mai multe informații despre Portalul InvestEU și cerințele stabilite pentru redactarea și
promovarea unui proiect de investiții, gasiți prin intermediul urmatorului link:
https://investeu.europa.eu/what-investeu-programme/investeu-fund/about-investeu-fund_en.