Telefon

0250-734200 0350-401680

Adresa

Str. Regina Maria, nr. 7 Ramnicu Valcea, Valcea, 240151

Program

Luni-Joi: 08:00 - 16:30, Vineri: 08:00 -14:30

Invitație eveniment de informare dedicat oportunităților de finanțare pentru IMM-urile din regiunea Sud-Vest Oltenia

1 apr.

Invitație eveniment de informare dedicat oportunităților de finanțare pentru IMM-urile din regiunea Sud-Vest Oltenia

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia – Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia, organizează în data de 8 aprilie 2025, ora 10:00, un eveniment de informare dedicat oportunităților de finanțare disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din regiune.

Pe parcursul evenimentului vor fi prezentate detalii despre două apeluri de proiecte lansate recent: „Transfer tehnologic și inovare” și „Infrastructuri de cercetare, inovare și transfer tehnologic în colaborare cu IMM-urile”.

 

Câteva informații despre cele două apeluri de finanțare:

 

Apelul „Transfer tehnologic și inovare”

Scop: sprijinirea dezvoltării IMM-urilor prin aplicarea unor soluţii inovative sau în urma realizării unor transferuri tehnologice în domeniile de specializare inteligentă.

 

Alocare financiară: 7.335.872 EURO (6.235.491 euro FEDR + 1.100.381 euro buget de stat).

Valoare finanțare nerambursabilă: Între 25.000 euro și 300.000 euro per proiect.

 

Perioada de depunere: 31 martie 2025, ora 12:00 – 30 iunie 2025, ora 12:00.

 

Activități eligibile: Achiziția de brevete, licențe, software, echipamente tehnologice, modernizarea spațiilor de producție, servicii de cercetare-dezvoltare, protecția proprietății intelectuale, instruirea angajaților și consultanță pentru managementul proiectelor.

 

Solicitanți eligibili: IMM-urile (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii) din Regiunea Sud-Vest Oltenia (urban/rural)

 

Apelul „Infrastructuri de cercetare, inovare și transfer tehnologic în colaborare cu IMM-urile”

Scop: Dezvoltarea infrastructurilor de cercetare și transfer tehnologic în parteneriat cu IMM-urile.

 

Alocare financiară: 9.544.846 EURO (8.113.119 euro FEDR + 1.431.727 euro buget de stat).

 

Valoare finanțare nerambursabilă: Între 500.000 euro și 2.500.000 euro per proiect.

 

Perioada de depunere: 9 aprilie 2025, ora 12:00 – 8 iulie 2025, ora 12:00.

 

Activități eligibile: Crearea și modernizarea departamentelor de cercetare-dezvoltare, dotarea cu echipamente, activități de cercetare industrială și transfer tehnologic, protecția brevetelor, instruirea personalului și cooperarea interregională/transnațională.

 

Solicitanți eligibili: Parteneriate formate dintr-o organizație de cercetare și minimum 2 IMM-uri.

 

Participarea este gratuită. Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul disponibil aici:  https://oportunitati-ue.gov.ro/eveniment/eveniment-de-informare-dedicat-oportunitatilor-de-finantare-pentru-imm-urile-din-regiunea-sud-vest-oltenia/