Ambasadorul Pakistanului, la CCI VÂLCEA
• trimisul Islamabadului a sosit pentru a anunța și pregăti vizita unei ample delegații pentru luna septembrie
E.S. Dr. Zafar Iqbal (foto, în dreapta imaginii), ambasadorul Pakistanului, a poposit, luni, 12 iulie 2021, la orele prânzului, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea pentru o discuție cu președintele Valentin Cismaru (foto, în stânga imaginii) după ce, în urmă cu o lună de zile, se deplasase și la Drăgășani.
În fapt, turneul diplomatului ajuns în România în iulie 2020, a cuprins deja județele Galați, Prahova, Iași, Dâmbovița, Vaslui, Brașov, Maramureș, Teleorman. Eforturile susținute ale acestuia sunt partea de pregătire a unei ample delegații care va ajunge și la Vâlcea în luna septembrie. Diplomatul a dezvăluit că această vizită era programată pentru martie 2020 dar, ca și în nenumărate alte situații, pandemia a dat planurile peste cap.
În cadrul discuțiilor de la CCI Vâlcea au fost identificate și detaliate posibilităţile de cooperare și creștere a exporturilor românești în domeniile agroalimentar, iar trimisul Islamabadului a prezentat în detaliu oferta de forță de muncă pe care Guvernul său o are pentru a compensa grava criză cu care se confruntă Vâlcea și România.
În anul 2019, schimburile bilaterale au însumat 45,46 mil. USD, din care 17,52 mil. exporturile românești și 27,94 mil. USD importuri din Pakistan. În primele șase luni din anul 2020, schimburile comerciale bilaterale au egalat valoarea de 45,52 mil. USD, înregistrată în 2019, din care 32 mil. USD exporturi românești (creștere cu 196,4% față de aceeași perioadă a anului precedent), iar importurile se mențin la aproximativ aceleași valori din ultimii patru ani (13,52 mil. USD).
În perioada decembrie 1990 – 31 iulie 2020, au fost înregistrate în România 857 societăți comerciale cu capital pakistanez, cu un capital direct investit de 2 milioane euro. Pakistan se situează pe locul 32 după numărul de societăți, respectiv 86 după valoarea capitalului, în rândul investitorilor străini din țara noastră. 80% dintre companii și 83% din capitalul social investit își desfășoară activitatea în sectorul comerțului, alte destinații fiind hotelurile și restaurantele și industria extractivă și prelucrătoare.
Sursa: curierul.ro