Telefon

0250-733449

Adresa

Str. Regina Maria, nr. 7 Ramnicu Valcea, Valcea, 240151

Program

Luni-Joi: 08:00 - 16:30, Vineri: 08:00 -14:30

Ministerul Economiei are termen până la finalul lunii septembrie să depună la MFE proiectul prin care va asigura implementarea celor 3 scheme de sprijin pentru mediul de afaceri

14 sept.

Ministerul Economiei are termen până la finalul lunii septembrie să depună la MFE proiectul prin care va asigura implementarea celor 3 scheme de sprijin pentru mediul de afaceri

Ministerul Fondurilor Europene, prin AM POC, a publicat în cursul serii de 11 septembrie 2020 ghidul aferent acțiunii 3.1.1. Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia COVID – 19 și a anunțat deschiderea apelului de proiecte.

Este vorba de apelul prin care Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va aplica pentru a deveni administrator de grant pentru cele 3 scheme de sprijin și va putea lansa, ulterior, apelurile adresate beneficiarilor finali  – IMM-urile, PFA-urile și ONG-urile – cărora li se adresează măsurile prevăzute prin Ordonanța 130 din 31.07.2020.

Așadar, beneficiarul apelului lansat aseară este Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în parteneriat cu Agențiile Regionale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Ministerul Economiei are termen până pe 30 septembrie 2020 să depună cererea de finanțare.

Ulterior, în baza contractului de finanțare ce va fi încheiat cu AM POC, ministerul și Agențiile Regionale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului vor gestiona procesul de selecție, contractare, autorizare cheltuieli, plată și monitorizare pe cele 3 scheme de sprijin instituite:

  • Microgranturi;
  • Granturi pentru capital de lucru;
  • Granturi pentru investiții în activități productive.

Serviciul de Telecomunicații Speciale va avea rolul de administrator tehnic al sistemului informatic de gestionare a schemei de ajutor stat (n.r. prin care se vor depune cererile de finanțare de către mediul de afaceri).

Descarcă ghidul

În cursul zilei de ieri au apărut noi detalii relevante și pentru beneficiarii finali, IMM-urile vizate de măsurile de sprijin, fiind publicată în Monitorul Oficial schema de ajutor de stat care stă la baza acestor granturi.

Ana-Maria Radu,

Cristina Pojoga,

www.fonduri-structurale.ro