Telefon

0250-734200 0350-401680

Adresa

Str. Regina Maria, nr. 7 Ramnicu Valcea, Valcea, 240151

Program

Luni-Joi: 08:00 - 16:30, Vineri: 08:00 -14:30

Proiectul Noului Cod fiscal instituie un nou sistem de calcul al impozitului pe cladiri, in functie de destinatia cladirii (rezidentiala sau nerezidentiala) si de personalitatea juridica a proprietarului, se mentioneaza intr-un comunicat al Ministerului Finantelor. Ministerul Finantelor raspunde astfel solicitarilor mediului de afaceri si recomandarilor FMI, care au sustinut introducerea unui sistem de calcul unitar pentru cladirile utilizate in scop nerezidential, de persoanele fizice si de persoanele juridice, si care promoveaza un tratament corect pentru mediul de afaceri.

Impozitul pe cladiri pentru persoanele fizice

Pentru suprafetele cladirilor folosite in scop rezidential, precum si pentru suprafetele cladirilor-anexa, se mentine sistemul actual de stabilire a impozitul pe cladiri, prin aplicarea unui procent de 0,1% la valoarea impozabila, determinata pe baza suprafetei construite desfasurate, de tipul cladirii, rangul si zona in cadrul localitatii unde este amplasat imobilul, informeaza Ministerul Finantelor.

Comparativ cu prevederile incluse in Codul fiscal aflat in vigoare, in proiectul noului Cod fiscal s-a renuntat la aplicarea coeficientului de corectie inclus in sistemul de calcul al impozitului pentru cladiri datorat de persoanele fizice, din doua considerente.

Pentru suprafetele cladirilor folosite in scop nerezidential, impozitul pe cladiri se calculeaza, conform MFP, prin aplicarea unei cote asupra valorii impozabile a cladirii, dupa cum urmeaza:

Prin modificarea modalitatii de calcul a impozitului pentru cladirile proprietate a persoanelor fizice, cladiri folosite in scop comercial, se doreste eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu intre persoane fizice si juridice care folosesc o cladire in acelasi scop, respectiv realizarea unei activitati economice, motiveaza MFP.

Impozitul pe cladirile detinute de firme

Cotele de impozit pentru cladirile detinute de firme nu vor fi diferite de cele actuale, cu exceptia anumitor situatii. Concret, in comunicatul MFP se mentioneaza ca pentru persoanele juridice cota impozitului pe cladiri va fi:

In ceea ce priveste impozitul pentru cladirile nerezidentiale, cota este aceeasi cu cea aplicata in prezent. Mai exact, in Codul fiscal, aflat in vigoare, se mentioneaza ca impozitul se stabileste prin hotarare a consiliului local si poate fi cuprinsa intre 0,25% si 1,50% inclusiv.

In schimb, impozitul aplicat cladirilor care nu au fost reevaluate ar putea sa scada, dupa cum se arata in documentul de presa. Astfel, reglementarile propuse de Ministerul Finantelor stabilesc o cota de 5%-10% pentru cladirile a caror valoare nu a fost actualizata in ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinta. Noua valoare este mai mica decat cea aplicabila in prezent, de 10% si 20%.

Codul fiscal mai prevede pentru cladirile care nu au fost reevaluate in ultimii cinci ani anteriori anului fiscal de referinta o cota de impozitare de 30% si 40%, care insa nu se regaseste in comunicatul transmis de Finante.

Mai mult decat atat, pentru determinarea impozitului pe cladirile detinute de firme, se va elimina obligativitatea de inregistrare in contabilitate a valorii rezultate din rapoartele de evaluare ale cladirilor, mentioneaza MFP.

Astfel, valoarea impozabila va fi, dupa caz:

De asemenea, Noul Codul fiscal mentine valoarea reevaluata la impunerea cladirilor rezidentiale proprietate a persoanelor juridice si nu valoarea impozabila determinata pe baza tipului cladirii, rangului si zonei localitatii, explica MFP.

Motivele acestei decizii sunt reprezentate de faptul ca, pe termen lung, valoarea de piata trebuie generalizata atat la persoanele fizice, cat si la persoanele juridice, in functie de destinatia cladirii, iar in prezent, persoanele juridice utilizeaza o valoare reevaluata si orice alta metoda de determinare a bazei impozabile ar reprezenta un regres fata de ipoteza anterioara, motiveaza Finantele.

In ceea ce priveste valoarea cladirilor care se impoziteaza in prezent, Codul fiscal stabileste ca in cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a cladirii. Aceasta este valoarea de intrare a cladirii in patrimoniu, inregistrata in contabilitatea proprietarului cladirii, conform prevederilor legale in vigoare.

In cazul unei cladiri a carei valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii, valoarea impozabila se reduce, potrivit reglementarilor in vigoare, cu 15%.

Daca imobilul a fost reevaluat, conform reglementarilor contabile, valoarea impozabila a acestuia este valoarea contabila rezultata in urma reevaluarii, inregistrata ca atare in contabilitatea proprietarului – persoana juridica.

Firmele nu vor fi afectate semnificativ de noile impozite

Impactul noului sistem de impozitare nu va fi unul semnificativ asupra firmelor, cel putin nu in baza informatiilor de care dispunem momentan.

"Modificarile cuprinse in noul Cod fiscal afecteaza mai degraba persoanele fizice, nu persoanele juridice. Ideea este aceea de a exista o impunere nediscriminatorie intre persoanele fizice si cele juridice, in ceea ce priveste impozitul pe cladiri. Se doreste ca si persoanele fizice care detin cladiri cu destinatie nerezidentiala sa fie impozitate in mod similar cu persoanele juridice care detin astfel de cladiri. De multe ori apareau dezechilibre in ceea ce priveste impozitarea aceleiasi cladiri (un hotel de exemplu) in functie de proprietarul acesteia, persoana fizica sau persoana juridica, proprietarul persoana fizica platind un impozit mai mic fata de o companie".

In ceea ce priveste firmele care isi desfasoara activitatea intr-un apartament de bloc, daca apartamentul este proprietatea companiei atunci impunerea va ramane in mare parte la fel.

Lucrurile se schimba insa daca apartamentul este in proprietatea unei persoane fizice. Intr-o astfel de situatie, impunerea se va majora in contextul in care destinatia cladirii nu va mai fi una nerezidentiala.

In acest sens, pentru suprafetele cladirilor folosite in scop nerezidential, impozitul pe cladiri se va calcula prin aplicarea unei cote asupra valorii impozabile a cladirii, dupa cum urmeaza:

Gazduirea sediului firmei la un avocat, o solutie pentru impozitele mari?

Conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, avocatii pot sa stabileasca temporar sediul unei societati reglementate de Legea nr. 31/1990, la sediul lor profesional.

Cu alte cuvinte, avocatii pot sa gazduiasca sediul social al firmelor, iar acest lucru se poate realiza in baza unui contract de asistenta juridica incheiat intre cele doua parti.

Potrivit ofertelor birourilor de avocatura care ofera astfel de servicii, disponibile pe internet, avantajul acestei variante il reprezinta faptul ca firmele nu vor mai avea nevoie de acte de proprietate, contract de inchiriere sau acordul vecinilor, pentru desfasurarea activitatii.

Mai mult decat atat, firmele nu ar mai plati impozit pentru cladiri, ci o taxa care este, conform ofertelor disponibile pe internet, de aproximativ 800 de lei/an.

Gazduirea sediului firmei la un avocat nu ar fi insa o solutie pentru a nu plati impozite mari pe cladiri.

"Aceasta este o solutie temporara pentru societatile nou infiintate. O astfel de alternativa ar fi de folos doar acelor companii care desfasoara activitati de intermediere sau activitati economice care nu necesita detinerea unui spatiu. De regula, cam orice activitate economica presupune existenta unui spatiu fizic de unde aceasta se desfasoara (fie ca vorbim de un spatiu proprietatea societatii, de un spatiu inchiriat, sau de un spatiu luat in comodat chiar de la asociatii companiei)".

In plus, lipsa unui sediu fizic poate afecta credibilitatea unei societati.

Mai mult decat atat, daca sediul social al unei companii este inregistrat la un avocat, atunci societatea respectiva este depunctata de autoritatea fiscala in situatia in care solicita inregistrarea in scopuri de TVA. 

Prevederile referitoare la noul sistem de impozitare nu se aplica momentan, ci sunt in stadiul de proiect, aflat in lucru la Ministerul Finantelor. Documentul nu se afla in dezbatere publica pe site-ul ministerului.

Acesta a lansat in dezbatere publica pe 30 iunie proiectele rescrise ale Noului Cod fiscal si Noului Cod de procedura fiscala, iar pe 11 iulie, o varianta actualizata a Noului Cod fiscal a fost publicata de MFP, insa a doua zi ambele proiecte au fost retrase de pe site-ul ministerului.

sursa: www.avocatnet.ro