Finalul paradisurilor fiscale pentru firmele tech? UE ia măsuri

Uniunea Europeană a promis că va împiedica acțiunile de evaziune fiscală întreprinse de marile companii de tehnologie. Acum avem și câteva informații mai clare despre cum va face asta.

Ministrul francez de Finanțe declarat că UE va stabili planul de impozitare a veniturilor companiilor de tehnologie la o rată cuprinsă între 2% și 6%. Cel mai probabil, cifra va fi în jurul de 2%.

Pentru cei care consideră că această măsură este una prea simplă, Bruno Le Maire a adăugat că aceasta reprezintă doar „un punct de plecare”. „Este mai bine să ai o politică pe care poți să o implementezi rapid, în loc să duci „negocieri interminabile”, citează Engadget, de unde înțelegem că sistemul ar putea fi îmbunătățit mai târziu.

Poziția oficială, însoțită de Directiva UE, va fi dezvăluită în săptămânile următoare, potrivit Ministrului.

Această politică vine în contextul în care companii precum Amazon, Apple, Google, Facebook și alți giganți au fost acuzați că ar plăti prea puține taxe, redirecționându-și profiturile UE către țări cu venituri reduse. Din acest motiv, Franța a propus aplicarea taxei pe venit, în loc de taxa pe profit, menționeză Reuters. Totuși, măsura ar putea întimpina rezistență din partea acelor țări care au devenit un hub pentru investiții din partea companiilor, cum ar fi Irlanda sau Malta.

Sursa: start-up.ro, Vera Iurcu