#COVID19 Condițiile oficiale pentru măsurile de sprijin IMM, plata șomajului tehnic și zilele libere pentru părinți pe perioada de urgență

Actele normative care reglementează sprijinul acordat de Guvern  IMM-urilor și angajaților în contextul crizei generate de pandemia  COVID-19 au fost publicate în Monitorul Oficial de astăzi, 21 martie  2020.

Programul IMM INVEST – împrumuturi pentru IMM

Conform OUG 29/2020, publicată astăzi, IMMurile vor putea beneficia  prin Programul IMM INNVEST de garanții de stat pentru una dintre  următoarele categorii de credite, după cum urmează:

  1. unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau  unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru,  garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent  de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele  și speze bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată  a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar  în cadrul acestei facilități este de 10.000.000 lei. Valoarea maximă a  creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru  acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente  capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a 5.000.000  lei. Pentru creditele de investiții valoarea maxima a finanțării este de  10.000.000 lei. Pentru IMM-urile care nu au depus situații financiare  la data solicitării creditului garantat valoarea maxima a finanțării  pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi  calculata ca dublul  mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru  din balanțele lunare,
  2. una sau mai multe garanții pentru credite/linii de credit pentru  finanțarea capitalului de lucru, exclusiv dobânzile, comisioanele și  speze bancare aferente creditului garantat de stat in procent de maximum  90% acordat unei microîntreprinderi sau întreprindere mică, în valoare  maximă de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv maximum  1.000.000 lei pentru întreprinderile mici. Valoarea maximă a fiecărei  finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor  aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita  pragurilor prevăzute anterior. Pentru microîntreprinderi sau  întreprinderile mici care nu au depus situații financiare la data  solicitării creditului garantat valoarea maxima a finanțării pentru  creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculata ca  dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele  lunare.

Amânări plata taxelor și impozitelor locale

Termenul de 31 martie pentru plata cu anticipație a  impozitului/taxelor pe clădiri, terenuri, mijloacele de transport se  prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.

Amânări plata chiriei și utilități 

Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii care  și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise  de autoritățile publice pe perioada stării de urgență decretate și care  dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei,  Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru  serviciile de utilități - electricitate, gaze naturale, apă, servicii  telefonice şi de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei  pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

Șomajul tehnic

Pentru perioada stării de urgență, pentru perioada suspendării  temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa  angajatorului, ca urmare a efectelor produse de COVID-19, indemnizațiile  de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul  asigurărilor pentru șomaj, dar numai mult de 75% din câștigul salarial  mediu brut (5.429 lei).

 Pot beneficia de aceste indemnizații salariații angajatorilor care fie:

  • întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de  autorități pe perioada stării de urgență decretate și dețin certificatul  de situații de urgență emis de Ministerul Economiei
  • reduc activitatea ca urmare a efectelor pandemiei și nu au  capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților  lor. În acest caz, angajatorii pot beneficia de plata indemnizației  pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de  muncă active la această dată. Angajatorii trebuie să depună o declarație  pe propria răspundere din care să reiasă ca au înregistrat o diminuare a  încasărilor din luna anterioară cu un procent de minimum 25% față de  media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020 și nu au  capacitate financiară pentru a plăti toți salariații. Modelul de  declarație va fi disponibil urmare a unui ordin comun al ministrului  muncii și protecției sociale și al ministrului fondurilor europene.

Pentru acordarea acestor indemnizații, angajatorii trebuie să depună  electronic la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene în raza  cărora își au sediul social o cerere însoțită de lista persoanelor care  urmează să beneficieze de această indemnizație. Acestea se depun în  luna curentă pentru plata indemnizației din luna anterioară. Conform OUG  30/2020, plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru aceste  indemnizații se face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor  și se pot acoperi din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul  Fondurilor Europene.

Pentru aceste indemnizații calculul, reținerea și plata impozitului  de venit, a contribuției de asigurări sociale de stat și a contribuției  de asigurări sociale de sănătate se realizează de angajator din  indemnizațiile încasate din bugetul asigurărilor pentru șomaj până cel  târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care se fae plata din  bugetul asigurărilor de șomaj.

Zile libere părinți 

Zilele libere plătite se acordă la cererea unuia dintre părinți  pentru zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență  decretată, cu excepția zilelor lucrătoare din perioada vacanțelor  școlare (următoare vacanță școlară este programată pentru 4 – 21 aprilie  2020). HG 217/2020 publicată astăzi prevede că pentru fiecare zi liberă  angajatorul acordă o indemnizației de 75% din salariul de bază, dar nu  mai mult de 75% din câștigul salariul mediu brut (5.429 lei).  Angajatorul va face această plată și o va solicita la decontare  electronic agenției pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază  teritorială își desfășoară activitatea. Decontarea se va realiza conform  hotărârii publicate astăzi în termen de 60 de zile calendaristice de la  data înregistrării cererii.

UPDATE: Termene depunere declarații fiscale

Deși inițial Ministrul de Finanțe anunțase că se prorogă termenul de  depunere a declarațiilor fiscale de la 25 martie 2020 la 25 aprilie  2020, această facilitate nu a mai fost adoptată. Ministerul Finanțelor  Publice a anunțat astăzi că „s-a decis renunțarea la propunerea de  prorogare a termenului de depunere a declarațiilor”.

Raluca Prelucă,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Monitorul Oficial (numerele 230, 231/21.03.2020)